Nu credeam sa mai existe în Europa, acest „bătrân continent” agresat în războaie și industrializări forțate, un minunat areal.
Am descoperit frumusețea ireala a acestui colț de lume într-un scurt pelerinaj petrecut în aprilie 2014.
Având ca punct de plecare Timișoara, și mergând spre Marea Mediterană aproximativ 1000 de kilometri, se poate ajunge în ceea ce lumea ortodoxă numește „Grădina Maicii Domnului”. Odată ajunși, trebuie sa acceptați, că toate deplasările le veți face, fără a avea vreun mijloc de locomoție la dispoziție. Aceasta situație nu trebuie privită ca un impediment, dimpotrivă vi se oferă o mare oportunitate de a vă putea întoarce la vremurile când omul nu era dependent de mașinării, la vremurile când ființa umană în deplasările sale avea timp să întoarcă capul și să admire frumusețile naturii, să se gândească la cei dragi, la zeii săi…
Am descoperit o lume fără „acoperire GSM”, fără fumul eșapamentelor, fără target-uri, fără dorințe de îmbogățire materială, fără invidie, fără egoism, fără globalizare și minciuni conexe.
În cele câteva zile am parcurs zeci de kilometrii, am întâlnit ruși, sârbi, bulgari, greci, români, georgieni, am tăcut mult și am ascultat și mai mult.
„Terapia” îmbrățișată în scurta perioadă de timp, mi-a bucurat sufletul și ochii, mi-a aerisit plămânii și mi-a ascuțit mintea, mi-a întărit conștiința, mi-a întărit convingerea ca sunt „deus homo” și nu am devenit „hodiernis”.
Am convingerea ca Zeii au trăit împreună cu noi, nu mai sunt de mult printre noi, ne-au părăsit sau poate i-am izgonit… Aproape 2000 de ani au trecut de când a plecat Cel din urmă Zeu.
Au plecat unul câte unul și ne-au lăsat în grijă Terra cu minunatele sale locuri.
Intenționat nu am rostit numele tărâmului „uitat în timp” pentru a nu parcurge aceste rânduri plini de prejudecăți.
Dacă ați reușit să-i aflați numele din puținele indicii evocate, vă rog să-l rostiți și sa-l scrieți.
PER
Cu mulțumiri prietenului meu Cătălin Vrânceanu prin intermediul căruia am ajuns în acest târâm minunat.