Într-o scurtă plimbare în Piața Roșie, ocazionată de incursiunea mea în Federația Rusă, cu scopul de a asista la lansarea unei rachete fără echipaj uman de pe Cosmodromul Pleseţk, situat la 800 km nord de Moscova, m-am reîntâlnit cu un drag amic, Piotr Jukov.
Ne-am cunoscut acum cinci ani în Tunisia, pe plajele Mării Mediterane, fiind în concediu. Însoțitoarele noastre, de la acea vreme, interacționând în interiorul resortului unde eram cazați, s-au plăcut și astfel am fost nevoiți și noi să coabităm. Pasiunile comune privind literatura compatriotului său, Isac Asimov și al compatriotului meu Emil Cioran precum și zborurile spre stele ne-au apropiat foarte mult, astfel că, s-a născut o amiciție care a dăinuit peste timp. Am păstrat în mod moderat legătura și după întoarcerea mea în România și a lui în Federația Rusă, corespondam de câte ori aveam o noutate privind zborurile spațiale cât și o personală interpretare a scrierilor lui Isac Asimov și Emil Cioran. Uneori, când timpul ne permitea, jucam șah online prin intermediul site-urilor de profil și de cele mai multe ori pierdeam. Ne puneam la curent cu politicile globale din spațiul Uniunii Europene respectiv ex sovietic și amândoi concluzionam entuziaști că umanitatea are din nou nevoie de un Che Guevara.
Dialogasem, ultima oară, pe rețelele de socializare, cu o lună înainte de sosirea mea în octombrie în Federația Rusă, îi spusesem că la începutul lui noiembrie va fi o lansare în Pleseţk și că mă gândesc să fiu prezent. Nu a părut foarte entuziasmat nici de lansare nici de posibila mea prezență, ceva îl preocupa. Nu am insistat dar în comunicările ulterioare după ce stabilisem planul invaziei mele în Federația Rusă i-am transmis datele programului meu pe teritoriul rus.
Ne-am întâlnit lângă Lobnoye Mesto, o platformă circulară unde aveau loc ceremoniile publice încă din anul 1530. După ce ne-am salutat în cel mai original mod rusesc, mi-a spus că mă aștepta, fiind sigur că nu aveam cum să nu vizitez acel loc. L-am privit, trecuseră cinci ani de la ultima noastră întâlnire și în tot acest timp nu am comunicat prin intermediul apelului video, părea istovit.
Am parcurs în pas alert Piața Roșie și am convenit să mergem să povestim la restaurantul hotelului Baltschug Kempinski unde mă cazasem, eram curios și dornic de informații.
Am cinat, mi-a istorisit de lună și de stele, de tragedia conflictului din Ucraina, de planurile profesionale de viitor, de Programul spațial rus dar nimic personal despre starea lui. Pentru că atmosfera din restaurant era prea rigidă și protocolară, și pentru că mă măcina adevărul din spatele schimbării lui, am plusat și l-am rugat să mergem într-un bar unde să ne putem simți în largul nostru. A acceptat și după 7 minute de mers pe jos eram instalați într-un bar cochet, puțin populat. Pentru a nu pierde timpul am comandat din start o sticlă de vodcă specialitatea casei, dornic să aflu misterul…
Târziu în noapte, după ce consumasem o sticlă de vodcă și începusem lupta cu a doua, amicul meu începe destăinuirea…
În urmă cu ceva vreme, ca urmare a unui concurs de împrejurări, ieșise la cină cu o fostă prezență feminină din viața lui. Toamna încă nu-și instaurase domnia, verdele pădurii și un aer cald îmbrățișa terasa restaurantului de la marginea Moscovei, unde ea alesese să cineze. Trecuseră ani de la despărțire, se simțea stingher…
Era un timp apăsător, de curând luase o decizie radicală în plan personal care îl scosese din starea de echilibru, tânjea după o liniște universală, tămăduitoare.
După un scurt dialog, în care s-au pus la curent cu ”știrile cotidiene”, se trezește sub tirul unor reproșuri privind cauzele despărțirii lor. Instinctiv, cu timiditate și bun simț, încearcă să pareze acuzațiile și fără sa-și dea seama, este cuprins de pânza de păianjen țesută. După un moment de respiro, privindu-l cu atenție, ea îi comunică că este într-o relație în care se simte… liniștită.
…Piotr constată cu regret, că în tot timpul petrecut alături de el, ea nu a înțeles nimic.
Nedorind să-i știrbească clipa de glorie, el îi mărturisește, că în anii ce au trecut nu a avut plăcerea unei iubiri. Într-o reacție necontrolată, doamna, îi spune că nu îl crede și drept argument îi poate arăta o fotografie care să contrazică afirmația lui… fotografie ce nu i-a mai fost arătată pentru că între timp se mai liniștise. Bulversat, Piotr nu a înțeles, de ce, după atâta timp, doamna fiind într-o relație …liniștită, aceasta are o fotografie cu el și o altă femeie în telefonul ei?!?!
Redobândindu-și echilibrul emoțional, doamna i-a aruncat un ultim sfat plin de compasiune, să coboare nivelul pretențiilor sale privind prezențele feminine, pentru a avea din nou parte de iubire.
Din dorința de a nu o răni nu i-a spus un crud adevăr, o singură dată a mai făcut acest compromis și atunci s-a ales cu… ea.
Într-un final am înțeles, starea amicului meu. Sensibil și profund umanist, Piotr era plin de regret și marcat până la epuizare că în toți anii petrecuți alături de doamna cu pricina, nu a reușit să o facă să înțeleagă că dragostea, iubirea se declanșează ca un miracol,… nimeni nu a reușit să explice acest sublim fenomen. Independent de dorința noastră, de perfecțiunea sau imperfecțiunea persoanei de care ne îndrăgostim și apoi o iubim, dragostea, iubirea… se înfiripează. În curgerea timpului, femei și bărbați deopotrivă, au iubit și au suferit din iubire fără a fi încastrați în tipare, în pretenții, în…
Iar Piotr, amicul meu, nu a reușit să o iubească deși i-a oferit înțelepciunea lui, protecția lui, experiența lui, învățătura lui…
În zilele următoare am plecat plini de optimism la Cosmodromul Pleseţk unde am trăit entuziasmați momentul lansării rachetei spre stele.
În toată șederea mea în Rusia nu am mai deschis subiectul regretului său, dar se pare că destăinuirea i-a făcut bine, zâmbetul i-a apărut din nou pe chip.
Ne-am despărțit cu promisiunea lui de a vizita România și cu promisiunea mea de a avea la venirea lui horincă pentru a surclasa vodca băută în timpul destăinuirii.
PER
Sursa coloanei sonore: Youtube, Falling Rain – Myuu