Sari la conținut

MADE IN USA

Atentatul din 13 iulie 2024 asupra fostului președinte al S.U.A. și actual candidat al republicanilor la postul de titular al Casei Albe, ridică semne mari de întrebare privind situația din cea mai importantă democrație a planetei.
Ce a determinat o astfel de situație?
Care sunt factorii declanșatori a unei astfel de abordări?
Care au fost elementele favorizante pentru un astfel de demers?
Direcția politică propusă de  Donald Trump, este atât de radicală, încât să te determine pe tine, un cetățean tânăr de 20 de ani, educat, fără cazier, să organizezi un atentat? Care să fi fost resortul pentru această acțiune din care cu siguranță nu ai nicio șansă să scapi cu viață ținând cont de modul de acțiune și faptul că, dacă nu era ucis de forțele de ordine, în Pennsylvania – pedeapsa capitală nu a fost abolită, statul respectă un moratoriu privind utilizarea acesteia?
Nu cred în conspirații, nu cred în implicarea Ucrainei, nu cred în implicarea actualei camarile din jurul lui Joe Biden, actualul președinte, privind asasinatul, cu tot amatorismul și gafele forțelor de ordine, (acesta este nivelul lor), nu cred nici într-un scenariu pus la cale de Donald Trump și apropiații lui de a-l transforma într-un erou. Au murit două persoane (atentatorul și Corey Comperatore, eroul care și-a acoperit familia cu trupul) și alte două au fost rănite, plus că, cu toată extravaganța sa, Donald Trump nu risca un astfel de demers.
Cu toate acestea atentatul a avut loc!
Acest atentat nu are nicio similitudine ca motiv, cel puțin aparent, cu atentatele cele mai recente asupra președinților americani, John F. Kennedy și Ronald Reagan.
Societatea americană a ajuns la un nivel de intoleranță atât de ridicat și de sciziune a indivizilor, probabil din cauza discursurilor foarte violente, a lipsei de consistență a acestora, a pedalării pe anumite probleme (migrația, politica externă izolaționistă și retragere din anumite zone de interes, divergențe privind abordările în raport față de Iran, Coreea de Nord și Ucraina,  servicii sociale pe modelul Obama, etc) cumulate cu acuzațiile de încălcare a legii  de către Donald Trump și fiul lui Joe Biden și presiunile din justiția americană pe acest subiect.
Cu siguranță modul de viață al atentatorului a declanșat această oribilă acțiune, bombardamentul mediatic, accesul neîngrădit la arme de foc letale, probabil jocurile violente de pe calculator practicate, l-a transformat într-un psihopat gata să modifice cursul istoriei să-și asume rolul ”eroului salvator” al Americii, poate al planetei…
Donald Trump ca și Joe Biden sunt produse ale societății americane. Buni sau răi pentru SUA, pentru viitorul itinerar geopolitic, amândoi au marca MADE IN USA.
Să sperăm la o detensionare a mediului politic american, la un parcurs normal al alegerilor din noiembrie și la o abordare corectă și mai puțin agresivă a viitorului președinte în politica internațională.
Acest atentat poate fi elementul declanșator pentru reformarea societății americane.

PER

Sursa coloanei sonore: Youtube, Skylines – Anno Domini Beats

Sharing is caring!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *