Brexit-ul a fost cea mai nefericită acțiune a poporului britanic din ultimii 100 de ani.
A fost oare voința poporului? Să vedem datele:
- La 25-26 iunie 2015, premierul David Cameron notifică Consiliul European privind intenția organizării unui referendum privind rămânerea sau ieșirea țării sale din Uniune;
- După aproximativ un an de zile de la notificare, la 23 iunie 2016, are loc referendumul prin care cetățenii britanici au votat pentru brexit;
- La 17 octombrie 2019, Regatul Unit și Uniunea Europeană agreează Acordul de retragere a Regatului Unit din UE, acord ce a intrat în vigoare la 1 februarie 2020 cu o perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2020.
Principalele motive invocate pentru brexit:
- Imigrația – valul de cetățeni europeni veniți din Polonia și România nu poate fi oprit în cadrul Uniunii europene;
- Legislația europeană: devine lege pe tot teritoriul Regatului Unit, fără dezbatere in Parlament britanic;
- Financiar – inexistența unei parități între contribuția Regatului Unit și alocările financiare ce îi revin de la Uniunea Europeană (vezi cazul fondurilor pentru agricultură și teama că mari fonduri de dezvoltare regională se vor duce către statele membre din Europa de Est;
- Federalizarea – teama că Uniunea Europeană va deveni un Stat federal.
Situația actuala:
- La opt ani de la referendum, Regatul Unit nu a reușit să rezolve problema imigrației ilegale și a problemelor sociale consecința a acesteia. Nu mai are acces la resursa calificată din Uniune (medici, profesori, etc) înregistrând dificultăți în realizarea unor servicii comunitare;
- Regatul Unit înregistrează cifre economice precare raportate la context și economiile similare din G7. Nivelul de trai a scăzut, existând în primul an post brexit unele probleme în aprovizionarea cu alimente și alte articole de consum;
- Curentele privind independența Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord au reizbucnit, în primă fază fiind din ce în ce mai discutat conceptul de devo max adică „autonomie fiscală deplină” sau „federalism radical”.
Cine a pierdut, cine a câștigat?
Din cele redate mai sus se poate concluziona că cetățeanul britanic care a votat la referendum a fost sigur perdant pe toate planurile. A votat el neinformat? Nu a fost nicio voce în întreg Regatul Unit care să analizeze, să anticipeze repercusiunile și să informeze plebea? Nu cred în această teză! Să nu uităm că de la căderea Uniunii Sovietice, cei care au trăit în perioada blocului comunist știu la ce mă refer, toate descoperirile sunt realizate de ”cercetători britanici”, unde au fost aceștia acum?
Din toată povestea aceasta există un singur câștigător, monarhia britanică. Ați crezut vreodată că vreun rege al Regatului Unit, conducătorul Imperiului britanic, va accepta vreodată diluarea poziției sale? Ați crezut, că monarhul britanic va accepta vreodată ca regatul său să fie parte dintr-un Stat federal în care monarhia sa constituțională ce îi conferă puterea de șef al Statului să fie pusă în discuție? Ei bine, acest parcurs al Regatului Unit în cadrul Uniunii Europene trebuia stopat, cu cât mai repede cu atât mai bine. Marea Britanie nu organizase niciun referendum, când premierul David Cameron a început negocierile cu Uniunea Europeană privind brexitul. Decizia era luată, trebuia doar mimată procedura cu voința populară.
Democrația a învins și în Regatul Unit!
PER
Sursa coloanei sonore: Youtube, Dead Wrong – Jeremy Blake