Sari la conținut

AM FOST PE TERRA!

În vremuri foarte îndepărtate, când Terra era dominată de dinozauri, vânători din toate colțurile Universului veneau pentru a vâna aceste teribile ființe. Cu cât fiara era mai mare și mai periculoasă, cu atât vitejia noastră era mai apreciată la răpunerea bestiei.
Port numele Ra Um din vechiul sistem Pall Am, urmaș al lui Ka Um, conducătorul remukianilor, însoțit de consoarta mea Da Na Um, am ajuns primii, apoi au venit și alte ființe ale stelelor…
Negăsind pe Terra ființe capabile să ne slujească, am adus din sistemul Tek Rabor, de pe o planetă cu climă blândă și gravitație mică, embrioni de hominizi pe care i-am supus unui proces de modificare genetică prin încrucișare cu genele noastre. După șaisprezece cicluri complete ale planetei și numeroase încercări am obținut prima pereche capabilă să comunice și să realizeze treburi simple necesare pentru a ne sluji. Au urmat și alte perechi la intervale foarte mici de timp… apoi zeci. Rezerva de embrioni depășea cinci mii, bine conservată în cuvele criogenice.
În tot acest timp, împreună cu consoarta mea, vânam monștri mari și mici, carnivori și erbivori. Pe planetă erau milioane, de toate formele și dimensiunile. Ne strecuram prin vegetația abundentă, pândind și ambuscând. Câmpul de forță individual ne proteja trupurile de atacurile brutale iar plasmosulița pătrundea adânc prin pielea groasă curmând brutal orice licăr de viață.
După treizeci și cinci de cicluri ale planetei au început să sosească și alți vânători. Ne – am descoperit prin detectarea amprentei energetice emise de sursele de energie folosite precum și de deplasarea ”carului zburător” al fiecăruia. Unii au vânat o perioadă scurtă de timp și au plecat, alții au rămas dominați, ca și noi, de senzația de a stăpâni viața și moartea, dictam cine trăiește și cine moare.
În al o sută paisprezecelea ciclu al planetei de la sosire, în afara noastră pe planetă mai erau patru caste de ființe ale stelelor. O castă avea proprii slujitori, o specie bipedă de reptilieni, dar celelalte trei caste nu dețineau slujitori. Preocupați de confortul personal și de dorința de a avea proprii slujitori, propunând la schimb dispozitive tip sursă de energie și informații privind noi rute de navigare,  au solicitat slujitori. Schimbul a fost acceptat și pentru a fi ușor de identificat am decis ca fiecare castă să aibă slujitori de culori diferite ale pielii, astfel pentru că, slujitorii noștri aveau pielea albă, am creat slujitori cu culoarea galbenă a pielii, cu culoarea neagră a pielii respectiv slujitori cu pielea de culoare măslinie.
Cu toții am hotărât, că ajunși la maturitate, slujitorii se puteau înmulții. În al două sutelea ciclu al planetei de la sosirea noastră, slujitorii de toate culorile pielii numărau câteva mii mai puțin reptilienii despre care nu aveam informații.
Și am trăit în bună pace unii cu alții, până când, atât pe uscat cât și în apă nu a mai fost niciun exemplar de dinozaur.
Apoi  au început războaiele între ființele stelelor. Care zburătoare lansau arme nimicitoare declanșând puterea lor atomică. Suprafețe întinse de pământ, cursuri de apă, păduri luxuriene au fost otrăvite, așezări ale slujitorilor au fost nimicite. După șase cicluri ale planetei de la izbucnirea războiului, eu, Ra Um, consoarta mea Da Na Um, fiica și cei doi fii ai noștri am distrus cele patru caste transformându-i în praf de stele. Parte din slujitorii noștri au pierit în războiul zeilor, cei rămași în viață s-au ascuns în zonele mai puțin afectate, reptilienii s-au refugiat sub pământ.
Am venit zei!
Am oferit slujitorilor parte din învățătura noastră, să cultive pământul, să privească cerul și să identifice stelele de unde am sosit, să măsoare timpul, să construiască și să repare, să vindece și să navigheze pe apă. Nu am reușit să îi facem să ne iubească, prin teamă, i-am făcut sclavi.
Am plecat zei!
I-am abandonat după ce le-am dictat legea pe care trebuie să o respecte. Le-am distrus habitatul în care s-au născut, apoi i-am părăsit. Și astăzi, urmașii lor încă privesc cerul, așteptând să sosim în carele zburătoare, noi zeii lor.

PER

Sursa coloanei sonore:Youtube,Future Rennaisance – Godmode

Sharing is caring!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *